Tranziția de la comunism la capitalism trebuia însoțită de o nouă fază a modernizării statului. La noi, în mod paradoxal, nu s-a întâmplat. Statul român modern a fost în cea mai mare măsură creat de comuniști, fără false bufeuri și ochi dați peste cap. Înainte de comunism, România, ca stat național unitar, era în proporție de 85% parte a civilizației agrare răsăritene, nicidecum un stat european modern, chiar dacă se mai plimbau elitele și Badea Cîrțan pe la Paris, Viena și Roma, iar Bucureștiul se auto-intitula ”micul Paris”. Statul român a rămas astăzi, în mare parte, în stadiul în care l-au adus comuniștii: instituții, infrastructură, organizare administrativ-teritorială, clădiri de patrimoniu, sisteme vitale de energie, utilități publice, școli, spitale etc. Modernizările ulterioare le numeri pe degete și au fost foarte lente. Cu greu în România se mai pot construi mega-structuri: zeci de ani au fost necesari pentru o autostradă, o linie de metrou, de căi-ferate, pentru reformă administrativă sau școlară. Nu s-au construit instituții culturale, s-au degradat clădirile de patrimoniu până la ruină, se vor prăbuși, pe lângă industriile vechi, inclusiv centralele energetice existente, Porțile de Fier, Cernavodă ș.a. De ce? Pentru că statul român nu mai are anvergura să poată construi și întreține astfel de lucrări.
Poate de aceea, în mentalul multor compatrioți, statul român este încă asociat cu comunismul, iar bugetarii, puși la grămadă, sunt priviți ca o masă amorfă care se opune modernizării. Deși, cauza principală pentru care nu s-a modernizat statul o constituie neo-colonialismul, devalizarea activelor statului, căpușarea sa de către grupurile de potențați interni, proveniți din vechea nomenclatură de partid și din Securitate, de urmașii acestora, precum și de marii rechini ai piețelor globale. Corupția este și a fost o marotă, dar așa-zisa anti-corupție nu a avut niciodată intenția de a elimina corupția, drept dovadă că doar tangențial campania a lovit în grupurile de interese din zona subterană a statului și nu a lovit deloc în marea corupție a marelui capital. Misiunea anti-corupției a fost doar de a controla politicul, pentru a-l aduce pe direcția dorită de noii coloniști.
Am ajuns, după mai multe guvernări, ca în loc de reconstrucție, soluția disputată, fără a fi asumată deschis, să fie aceea de dizolvare a statului. Aderarea la Uniunea Europeană a fost privită dinspre o largă parte a societății, inclusiv de elite, ca o modalitate de evadare, fie că discutăm de evadare în mod direct, prin migrație, peste 25% din populația activă alegând să plece din țară, fie indirect, din prisma cedării răspunderii, la început parțial, prin cedarea parțială de suveranitate către UE și, într-un final, total, prin îmbrățișarea ideii de uniune politică la nivel european, a imperialismului european.
Problemele interne, așa cum sunt puse de actualul guvern, sunt reale: sustenabilitatea sistemului public de pensii, acum și în viitor, sustenabilitatea datoriei publice, sustenabilitatea sistemului de sănătate publică, factorii de creștere și competitivitate, infrastructura, în special. Modul, însă, cum sunt tratate, prin excluderea și diminuarea statului, alocarea bugetului de stat cu prioritate către companii (și cu asterisc, instituțiilor de forță), nu vizează deloc modernizarea statului, ci dizolvarea sa. Nu este sarcina sectorului privat să se ocupe de dezvoltare economică și socială, este sarcina statului. Autoritățile continuă să evadeze și prin urmare, românii vor continua să evadeze. Fără personal calificat, nici companiile nu vor mai găsi teren fertil să se dezvolte. Este un cerc vicios în care ne aruncă stagnarea veniturilor și măsurile de austeritate. Fuga de modernizare nu va duce la modernizare, nicidecum. Iar, căutarea de vinovați este o simplă vânătoare de vrăjitoare. Nu bugetarii, luați la grămadă, sunt vinovați de întârzierea modernizării. Tot cu ei ar trebui lucrat pentru a moderniza statul, pentru că alții mai buni nu sunt. Prin stat modern nu se înțelege instituții de forță, de securitate și armată. Întărirea acestora până la sufocarea societății este caracteristică statului totalitar, nicidecum unui stat liberal modern.
Politică și Economie 